In aceast dom mare unde bolta e un cer albastru iar siluetele se ascund in spatele norilor eu sunt o umbra, putin difuza.. putin opaca.
Tu, pe tine te acuz pentru tot, si stii de ce? Pentru ca toate eventual converg spre tine. Cine sunt eu probabil ca stii deja, ar fi si imposibil sa nu stii.. insa totodata stiu ca pentru tine sunt inca unul din multime. Insa tu ma vei asculta...
Vreau sa vorbim despre bine si rau, nu este ciudat cum totul se rezuma la aceste doua tabere? Oricat de gri ar fi ceva, dupa contemplari, pana la urma tot trebuie sa aleaga o parte... Ma gandeam la oameni.. buni si rai.. exista asa ceva? Pentru oricare eu de exemplu sunt fie diavol fie drac, gri sint doar pentru o perioada scurta de timp.. perioada de proba, apoi acest cineva ma repartizeaza.
Nu... nu suntem nici unul pur, si pana la urma nu esti nici tu.. pentru ca justitia este murdara, ea inseamna nu numai dreptate ci si pedeapsa. Pedeapsa in sine inseamna un rau facut cuiva care de principiu merita.. insa tot un rau e. Si albul poate sa ucida.. si tu ucizi.
Eu nu vreau sa joc acest joc, pentru ca eu nu vreau sa fiu clasat nicaieri, eu sunt eu... cea mai importanta persoana care a existat vreodata.. pentru mine desigur. Iar tu mi-ai facut prea multe nedreptati pentru ca eu sa ma inchin tie. Vreau sa stiu de ce sunt aici atat de devreme.. cei pe care i-am lasat in urma probabil ca se consoleaza crezand ca am un scop, iar tu m-ai adus pentru ca ai nevoie de mine. Sa zicem ca asa e, te-ai intrebat daca ma intereseaza acest scop? Pana la urma ti se pare corect ca tu sa ma fortezi? Nu cumva acum tu esti cel rau, iar eu victima? Nu cumva m-ai martirizat?
Vezi tu... toti de aici, voi toti cei albi sunteti doar masti. Voi nu sunteti albi.. voi sunteti gri, sunteti gri cu totii... cum si ceilalti nu sunt negri, sunt tot gri. Totul este minciuna, totul este speranta. O speranta de ordine in ceea ce cu adevarat e haos. Nu poate exista ordine atata timp cat noi nu avem aceleasi directii. Binele meu de multe ori a implicat raul altcuiva.. Cum poti sa alegi tu cine are dreptate si cine nu? Daca justitita ta e de partea mea... atunci automat inseamna ca cel pe care l-am ranit e o victima, inseamna ca i s-a facut rau si nu are nici un drept sa conteste acest rau.. pentru ca justitia mi-a dat dreptate. Daca justitia e de partea lui.. inseamna ca eu cel ce a facut raul nu am dreptul la fericire, pentru ca raul facut lui reprezinta binele meu. Iar tu orice ai alege, indreptatesti pe cineva si victimizezi pe celalalt... ii faci un rau. De aceea tu esti gri, un gri monoton de la atatea secole de justitie.
Asa cum sunt, alb, gri sau negru eu sunt o parte din tine ca si toti ceilalti. Dar eu imi vreau libertatea, ma suprima aceasta apartenenta... de ce nu putem fi liberi? De ce trebuie sa apartinem la ceva? Lumea a fost mereu o puscarie ca si universul in sine... oricat de nemarginit ar fi. Orasul, tara, planeta, galaxia si asa mai departe.. puscarii in interiorul altor puscarii. Cum evadezi din una, te lovesti de gratiile urmatoarei. Acum simt ca le-am depasit pe toate cu exceptia uneia. Tu esti ultima puscarie, iar al tau zid e cel mai gros... atat de gros incat nici nu stiu daca exista altceva in spatele lui.
Dar nu conteaza, eu imi doresc libertatea atat de mult. Prefer sa se aleaga praful decat sa petrec o eternitate in aceasta puscarie care esti tu.
Pedeapsa ta nu ma raneste, pentru simplul motiv ca tu nu ma pedepsesti doar pe mine, tu te pedepsesti si pe tine. Eu sunt o parte din tine iar tu acum te auto-mutilezi.O operatie care vrea sa te scape de aceasta indisciplina care sunt eu, simti cum flacarile iadului te ard si pe tine? ca otrava citostaticelor in timp ce incerci sa suprimi si sa ucizi partea din tine care ti se opune. Nu e ironic? Am devenit la randul meu un cancer. Al tau cancer.
Insa eu sunt prea mic pentru a te omori, eu sunt doar o celula ce nu creste si nu se divide... daca si celelalte siluete de aici ar deveni umbre ca mine, daca toate aceste mici parti din tine si-ar da jos mastile si si-ar arata griul translucid... daca ele mi s-ar alatura si ar gandi ca mine tu probabil ai muri. As vrea sa stiu ce ar fi dupa al tau apus. Tot ce stiu e ca al tau zid s-ar sfarama si as gasi libertatea pe care mi-o doresc. O libertate pe care nu pot sa mi-o imaginez, cum orbul care nu a vazut niciodata nu poate sti cum e sa vezi.
Dar mi-am gasit libertatea prin propria-mi gandire, iar tu ma alungi dincolo de zid.. iti spun adio.
Tu, pe tine te acuz pentru tot, si stii de ce? Pentru ca toate eventual converg spre tine. Cine sunt eu probabil ca stii deja, ar fi si imposibil sa nu stii.. insa totodata stiu ca pentru tine sunt inca unul din multime. Insa tu ma vei asculta...
Vreau sa vorbim despre bine si rau, nu este ciudat cum totul se rezuma la aceste doua tabere? Oricat de gri ar fi ceva, dupa contemplari, pana la urma tot trebuie sa aleaga o parte... Ma gandeam la oameni.. buni si rai.. exista asa ceva? Pentru oricare eu de exemplu sunt fie diavol fie drac, gri sint doar pentru o perioada scurta de timp.. perioada de proba, apoi acest cineva ma repartizeaza.
Nu... nu suntem nici unul pur, si pana la urma nu esti nici tu.. pentru ca justitia este murdara, ea inseamna nu numai dreptate ci si pedeapsa. Pedeapsa in sine inseamna un rau facut cuiva care de principiu merita.. insa tot un rau e. Si albul poate sa ucida.. si tu ucizi.
Eu nu vreau sa joc acest joc, pentru ca eu nu vreau sa fiu clasat nicaieri, eu sunt eu... cea mai importanta persoana care a existat vreodata.. pentru mine desigur. Iar tu mi-ai facut prea multe nedreptati pentru ca eu sa ma inchin tie. Vreau sa stiu de ce sunt aici atat de devreme.. cei pe care i-am lasat in urma probabil ca se consoleaza crezand ca am un scop, iar tu m-ai adus pentru ca ai nevoie de mine. Sa zicem ca asa e, te-ai intrebat daca ma intereseaza acest scop? Pana la urma ti se pare corect ca tu sa ma fortezi? Nu cumva acum tu esti cel rau, iar eu victima? Nu cumva m-ai martirizat?
Vezi tu... toti de aici, voi toti cei albi sunteti doar masti. Voi nu sunteti albi.. voi sunteti gri, sunteti gri cu totii... cum si ceilalti nu sunt negri, sunt tot gri. Totul este minciuna, totul este speranta. O speranta de ordine in ceea ce cu adevarat e haos. Nu poate exista ordine atata timp cat noi nu avem aceleasi directii. Binele meu de multe ori a implicat raul altcuiva.. Cum poti sa alegi tu cine are dreptate si cine nu? Daca justitita ta e de partea mea... atunci automat inseamna ca cel pe care l-am ranit e o victima, inseamna ca i s-a facut rau si nu are nici un drept sa conteste acest rau.. pentru ca justitia mi-a dat dreptate. Daca justitia e de partea lui.. inseamna ca eu cel ce a facut raul nu am dreptul la fericire, pentru ca raul facut lui reprezinta binele meu. Iar tu orice ai alege, indreptatesti pe cineva si victimizezi pe celalalt... ii faci un rau. De aceea tu esti gri, un gri monoton de la atatea secole de justitie.
Asa cum sunt, alb, gri sau negru eu sunt o parte din tine ca si toti ceilalti. Dar eu imi vreau libertatea, ma suprima aceasta apartenenta... de ce nu putem fi liberi? De ce trebuie sa apartinem la ceva? Lumea a fost mereu o puscarie ca si universul in sine... oricat de nemarginit ar fi. Orasul, tara, planeta, galaxia si asa mai departe.. puscarii in interiorul altor puscarii. Cum evadezi din una, te lovesti de gratiile urmatoarei. Acum simt ca le-am depasit pe toate cu exceptia uneia. Tu esti ultima puscarie, iar al tau zid e cel mai gros... atat de gros incat nici nu stiu daca exista altceva in spatele lui.
Dar nu conteaza, eu imi doresc libertatea atat de mult. Prefer sa se aleaga praful decat sa petrec o eternitate in aceasta puscarie care esti tu.
Pedeapsa ta nu ma raneste, pentru simplul motiv ca tu nu ma pedepsesti doar pe mine, tu te pedepsesti si pe tine. Eu sunt o parte din tine iar tu acum te auto-mutilezi.O operatie care vrea sa te scape de aceasta indisciplina care sunt eu, simti cum flacarile iadului te ard si pe tine? ca otrava citostaticelor in timp ce incerci sa suprimi si sa ucizi partea din tine care ti se opune. Nu e ironic? Am devenit la randul meu un cancer. Al tau cancer.
Insa eu sunt prea mic pentru a te omori, eu sunt doar o celula ce nu creste si nu se divide... daca si celelalte siluete de aici ar deveni umbre ca mine, daca toate aceste mici parti din tine si-ar da jos mastile si si-ar arata griul translucid... daca ele mi s-ar alatura si ar gandi ca mine tu probabil ai muri. As vrea sa stiu ce ar fi dupa al tau apus. Tot ce stiu e ca al tau zid s-ar sfarama si as gasi libertatea pe care mi-o doresc. O libertate pe care nu pot sa mi-o imaginez, cum orbul care nu a vazut niciodata nu poate sti cum e sa vezi.
Dar mi-am gasit libertatea prin propria-mi gandire, iar tu ma alungi dincolo de zid.. iti spun adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu